Arii de practică
Specializați în contenciosul administrativ și fiscal
Domeniul special şi complex al contenciosului administrativ în general, cuprinde o arie largă de relaţii economice, sociale şi dificultăţi juridice ce presupune profesionişti cu vastă şi îndelungată experienţă teoretică şi practică în raporturile cu administraţia, care cunosc în amănunt atât procedurile administrative dar mai ales procedurile judiciare.
Diversitatea situațiilor, complexitatea şi legislaţia stufoasă, şi deseori nepredictibilă şi în continuă schimbare, la care se adaugă rigiditatea sau lipsa de pregătire a funcţionarilor publici sau şefilor administratiei, nu trebuie să constituie un obstacol sau o barieră pentru realizarea drepturilor şi intereselor fundamentale ale persoanelor.
Rolul nostru este acela de a oferi încrederea că aceste drepturi şi interese legitime vor putea să fie apărate, în mod eficient şi efectiv, la nivelul cel mai înalt de expertiză.
Ce facem cel mai bine
Arii de practică pe care excelăm
Contenciosul administrativ fiscal
Consultanţă și asistență juridică în procedurile administrative fiscale și în contenciosul judiciar în materia impozitelor, TVA, contribuțiilor, accizelor, etc. pentru persoane juridice, impozitului pe venitul persoanelor fizice, impozitelor şi taxelor locale.
Urbanism și construcții
Consultanţă și asistență juridică în proceduri prelitigante și litigii în domeniiile urbanismului și regimului construcțiilor.
Achiziții publice
Consultanţă şi asistenţă juridică în litigiile prrivind achiziţiile publice, atât în faza administrativă jurisdicţională cât şi în fazele judiciare. Litigii izvorând din contractele de achiziţie publică, inclusiv fonduri europene.
Actele emise de autoritățile de reglementare şi control
Consultanţă şi asistenţă juridică în domenii precum: audiovizual, concurenţă, energie, asigurări, medicină, regimul domeniului public şi privat, mediu, legalitatea şi regularitării folosirii fondurilor bugetare, reglementările financiare, comunicaţii, integritate.
Contenciosul contravenţional
Consultanţă şi asistenţă juridică în materia constatării şi sancţionării faptelor cu caracter contravenţional în materii precum: concurenţă, discriminare, audiovizual, circulaţie pe drumurile publice, protecţia consumatorului, disciplina în construcţii, protecţia mediului, fiscalitate.
Actele administrative emise de autoritățile publice din sistemul justiției
Consultanţă şi asistenţă juridică în litigii privind: magistraţii, executorii judecătoreşti, notarii publici, experţi şi personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, grefieri, acte ale Inspecţiei Judiciare, Consiliulul Superior al Magistraturii, Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei.
Funcţia publică şi funcţionarii publici
Consultanţă şi asistenţă juridică în litigiile vizând funcţia publică, acte emise de ANFP sau autorităţi publice centrale sau locale cu privire la structura funcţiilor publice respectiv la raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici și cu statut special, privind naşterea, modificarea şi încetarea acestor raporturi, inclusiv forme de răspundere. Acces la acte clasificate. Litigii cu privire la cadrele militare.
Migraţie, Azil, Cetăţenie
Consultanţă şi asistenţă juridică în litigiile privind: dobândirea, redobândirea sau pierderea cetăţeniei române, acordării străinilor dreptului de şedere temporară sau permanentă, tolerarea ori îndepărtarea de pe teritoriul României, indezarbilitatea, custodia publică, azilul sau alte forme de de protecţie, inclusiv prin accesul la acte clasificate.
Child Custody, Adoption And Surrogacy
A short description to tell people about the topic mentioned above. Elaborate on it and explain how to go about with an issue or a situation like this. Gain people’s confidence and encourage them to hire you.

Benjamin Richardson
You can add a quick quote or a tagline from an expert in your team.
Domestic Violence, Child Abduction
A short description to tell people about the topic mentioned above. Elaborate on it and explain how to go about with an issue or a situation like this. Gain people’s confidence and encourage them to hire you.

Gloria Rose
You can add a quick quote or a tagline from an expert in your team.
Marriage, Civil Unions & Divorce
A short description to tell people about the topic mentioned above. Elaborate on it and explain how to go about with an issue or a situation like this. Gain people’s confidence and encourage them to hire you.

Walter Myers
You can add a quick quote or a tagline from an expert in your team.